Gustand nemurirea cu o lingura mare de lemn

Ganganii cu multe picioare misuna prin toate incheieturile mele incercand sa-mi patrunda in creier...

strajerii creierului mic sunt in covalescenta dar cu ultimile puteri construiesc un zid din pene de inger

Vechii prieteni imi pun picaturi uriase de sare ca decoratii pe umeri, nu e vina lor, 

ei au uitat ca eu am scolioza si ca ma vor ingenunchia, de fapt nu e asa rau ca ma vor ingenunchia, e bine cand ingenunchiez in fata cuiva care merita

Si in fata cui ar merita sa ingenunchiez decat in a Celui care mi-a inventat visele si nu m-a lasat sa ma arunc in piscina cu cadavre machiate frumos, 

Cel care nu ma mai lasa sa visez urat si nu a pastrat desavarsirea un secret.

Cel care are un plan cu mine si eu nu voi mai asculta ce-mi zic gurile cu buze uscate date cu ruj sa-si prelungeasca o viata de imprumut, 

Tu nu ai nevoie de nimeni sa-Ti spuna ce sa faci si nici eu n-am pentru ca noi doi ne cunoastem de cand am vrut sa plec si nu puteam iar apoi am fugit si nu m-ai lasat.

Mai e putin pana vei aprinde lumina, pentru ca tu ai inventat si intrerupatoarele si soarele si atunci eu voi gusta din mierea inimii Tale cu o lingura mare de lemn cum avea bunica mea care a plecat in cer

Te inteleg ca nu-mi dai mereu doar miere, as face diabet si tot Tu ai avea un lucru in plus de care sa Te ingrijesti, Tu te pricepi cel mai bine la asta

eu invat sa umblu pe urmele tale prin inima mea si sa-ti adulmec soaptele iar asta imi ocupa tot timpul.