Daca Tu-mi zambesti, pot sa se prabuseasca toate in jurul meu...

In ultima vreme mi-e mult prea sete...am adunat atatea ganduri si acum se izbesc intre ele ca niste ghetari de smoala…nu e de mirare ca uneori am migrene gandindu-ma la vase de lut ciobite si strazi inguste unde mi-as intalni mult mai usor dezamagirile mele dimineata...dar asta nu e prea important avand in vedere ca eu nu ma mai trezesc asa dimineata ca atunci cand scriam poezii

Daca nu ti-ar fi pasat nu-mi intindeai covoare pe stanci cand m-au aruncat vulturii plesuvi, nu ma inviai cand au trecut coloniile de dinozauri peste visele mele...

Din oase moarte si o idee pura m-ai framantat din nou ca-n prima zi, de fapt aia a fost prima zi cand te-am vazut zambind...pana atunci nu stiam ca lumea nu e alb negru pentru ca zambesti tu

Oare ce am facut sa ma iubesti asa mult ?

Cu Tine oricine ar fi invincibil, dar Tu m-ai ales pe mine

De nu te-as fi intalnit atunci in octombrie si azi inca as fi baut din potire straine

dar ai inceput sa respiri prin mine si am uitat cum e sa nu te iubesc

am mers impreuna prin pustie…m-ai asteptat la fiecare prapastie cu aripi multe

mi-ai cautat inima pe care am ascuns-o in patratele de asfalt in diferite colturi de lume

am mers impreuna prin foc, m-ai mistuit si remodelat inapoi

de fiecare data cand se prabuseau peste mine munti de sare ca niste elefanti glaciari

am stiut ca ai miere in inima inca de cand mi-am impachetat tineretea intr-o cutiuta mica roz si ti-am dat-o pe ascuns

oamenii din țara focilor de ciocolată au crezut că am înebunit

ei nu Te puteau vedea…vedeau doar notele proaste de la latină

nu vedeau că Tu-mi deschizi universuri necunoscute unde nu se vorbește latina

Tu stii

“Am ajuns la cunostinta ca tot ce face Dumnezeu dainuieste in veci si la ce face El nu este nimic de adaugat si nimic de scazut si ca Dumnezeu face asa ca oamenii sa se teama de El” Ecleziastul 3:14

Tu stii cand sa-mi iei

asa zisele comori

ca sa nu pierd pentru ele

adevaratele diamante

sadite cu grija de Tine

in sufletul meu.

Tu stii cand voci straine

ma induc in eroare,

cand ma simt departe de cer

desi ai coborat odata

intreg cerul în mine

Tu stii cand prea multa tacere

ma doare!

Tu stii cand sa ma lasi singura

si cand cu dragoste

crucea sa-mi duci

Tu stii cand sa prefaci

spinii in crini

si apele amare in ape dulci

Numai Tu stii cand sa faci raze sfinte din nori,

din esecuri vise,

din rani zambete

si din invinsi învingatori!

Tu stii cand trebuie sa naruiesti

planurile celor rai

cat sa ma lasi în cuptor,

pana  cand leii

se pot apropia de mine

si cand sa ma chemi

cu drag la vechiul izvor.

Tu stii cand este vremea 

sa opresti vantul si valul,

serpii, leii, ispitele

si sa dispara ceata

Tu stii cand dupa noaptea grea

sa trimiti dimineata!

Tu stii sa schimbi ura in iubire

(dar niciodata iubirea-n ura),

lacrimi in margaritare,

luceferi stinsi in doruri vii,

imnuri profanate in sfinte simfonii,

Tu stii cand in locul dezamagirii

sa lasi pacea ta,

Tu, toate, Doamne, le stii!

Revenire

Am fost departe și acum am venit acasă,
în prag sunt flori de iasomie, covor de amintiri,
teii fredonează simfoniile preferate,
șacalii morbizi au disparut din curte
și-n crengi nu mai stau atârnate vise ucise
sunt obosită...
m-am imbrăcat prea mult timp cu cerul ca să nu mă vezi...
nu m-ai uitat..
nici eu,
dar nu mă aștepti cu fanfară,
nu e genul Tău,
șoaptele Tale de iubire le știm doar noi
și uneori văzduhul...
sunt singura fără Tine!
Am stat prea mult timp incuiată în pivnița cu gânduri sumbre,
acum sunt acasă iar,
zâmbești...
și cerul parcă dispare,
nu mai simt nevoia să mă ascund,
Tu ești ciudat dar asta nu mă mai doare!

Realități târzii (tragedia domnului Z)

Ieri a fost o zi tristă
pisica domnului Z și-a tăiat toate venele
suparată fiind că actorul ei preferat a decedat subit în telenovela de la ora 5
azi a fost o zi plină deoarece s-a modificat ora la care extratereștrii
cumpără ciocolată de la magazinul de pe colț
mâine e posibil sa plouă pe unele străzi mai izolate

Domnul Z nu mai are cu cine să meargă la stomatolog.

Bună dimineața

Fii dimineața mea de vise
atinge-mi sufletul și-n dimineața asta
nu mă certa când neîndemânatică mă plimb printre picăturile de ploaie
și acid sulfuric ca printre raze,
nu mă certa azi că nu înțeleg de ce unele zile ale săptămânii nu au stele,
fii amiaza mea si hranește-mă cu ce ai scris încă de la început în meniu să mă hrănești azi
spre seară va ploua cu liniște in cochilie,
Tu ești ziua mea în fiecare zi.

Statuile mele ştiu drumul înapoi

La fiecare două sau trei zile mai cunosc câte o statuie
unele au ochii plini cu cer, altele zâmbete de prunc
iar altele, inimile pline cu ghiare de decembrie
mă plimb printre ele, imi umplu timpul,câteodată viața
cu fluturi turcoaz și stele cu aroma de măr și scorțișoară
cele noi au mai multe ghiare și mai puțină rouă pe ochi și buze
nu mă pot plimba printre ele fără umbrelă
cele vechi îmi cunosc aproape fiecare potecă și nu s-ar rătăci niciodată prin mine
dar acum colindă alte poteci sau zări cu aripile lor din plumb și iubire
mi-e dor de vechile statui...de mâinile calde în care țineau flăcări pentru a istovi iluzii inamice,
mâinele cu care mi-au semănat de atâtea ori flori de câmp pe gene
de ochii cu buline străvezii,
de buzele cu care suflau liniște peste aerul rece din diminețele cu ceața,
de forța lor de a dărâma și a construi din nou printre ruine,
de încăpâțanarea de a nu mă ingropa de fiecare dată când muream,
mi-e dor uneori de ghiarele cu care smulgeau vise putrezinde din  carapace
vreau sa joc iar șotron vechile mele statui.

Independența focilor de ciocolată

În țara focilor s-a dat o nouă lege
fiecare cetățean cu drepturi depline nu va purta niciodată șosete
însă va dansa în ploaie fără umbrelă
de fiecare dată când Dumnezeu va zâmbi în curcubeie de miracole desenate cu migală
în ochii mici ai focilor de ciocolată
începând de azi focile nu mai au nevoie de consiliere

Iubindu-Te(Aniversare)

Mă ții de mână de aproape opt ani
și încă sunt curioasă cum va fi mâine
indepedentă de tot si tot mai dependentă de Tine,
Te țin de mână ca pe un unic avut
chiar de-mi vei prinde flori de soare în păr sau se vor prăbuși luceferi și stânci
și nu vei mai cânta melodia ce-mi place
eu merg, iubindu-Te, spre țara unde e multă pace.

Psalm(23)

Deși există atât de multe enigme
și rețete de succes în lume,
contrar cu tot ceea ce mi-ar putea spune
astrele sau sorții,
eu am găsit fericirea
umblând prin valea umbrei morții
aici s-au spulberat
toate temerile mele,
aici am invățat în tăcere
despre Tine,
cum Tu ai scris înainte de început
în fiecare celulă din ceea ce era incă pustiire
o sfântă poveste despre iubire,
o sfântă poveste despre iertare,
un sacru legământ ce nu include profanare
și acum știu
când mâna Ta apasă cu putere
și laptele și mierea
se transformă în durere
eu te slăvesc căci simt a Ta mângâiere
și cum reverși din alte sfere
frânturi sublime din mistere
ce nimeni nu le-a deslușit vreodată
când dușmani mii se apropie cu ură
eu zâmbesc plină de pace
căci am pe frunte mir
și n-ar avea ce-mi face
puterea lor e doar minciună,
mi-e milă de ei
și te rog să nu-i pedepsești,
când ei cred ca ești doar genune,
Tu în fața lor mă hrănești
și mă conduci doar la ape bune
un nume sfânt va fi mereu
bucuria și desfătarea mea
și fericită Te voi lauda
cât vei decide Tu
în casa Ta!                          

Ideea ce-mi curge prin vene

Eu am fost acolo

când ai plâns, Te-ai rugat

și ai băut până la sfârșit paharul

Ți-am simțit privirea blândă

și-apoi am fost inundată de pace și lumină...

s-a scris în cer atunci 

că Te-ai intâlnit cu tâlharul!

eu am fost acolo

când Ți-ai întins mâinile

într-o eternă îmbrățișare,

nimic nu mi-ar fi putut

spune mai mult cât m-ai iubit

decât o cruce rece stropită cu sânge.

Tu ești mereu aici

cănd iubirea Ta se frânge pentru a mă hrăni

cu un altfel de vin și o altfel de pâine

nu mai e nevoie să te caut printre ruine 

căci Tu mă-nvii c-o infinită mângâiere,

îmi izvorăști printre tăinuite cuvinte

și faci din zilele cu ceață

o nouă sărbatoare,

o inmiresmată dimineață

Tu-mi dai bucuria ce nu mă mai doare!

Ma faci să iubesc a Te sluji 

căci esti cel mai frumos dintre stăpâni

și Te iubesc de când m-ai frământat 

cu drag in mâini,

de când m-ai facut să respir, să simt, să râd,

de când am înțeles că Tu ești esența 

ce mă face să fiu mai mult decât o statuie,

de când am părăsit al lumii despot,

Tu ești ideea ce-mi curge prin vene

Tu-mi ești tot!

Autorul tuturor dimineților mele

Îmi beau cafeaua dimineața pe-o unghie de cer
și povestim despre ce-a fost ieri
uneori am senzația ca acest puzzle are prea multe piese
iar câteva s-au rătăcit în vreo poveste străină
dar nu mă îngrijorez
Tu ești maestru în povești perfecte
Te rog să ții stiloul și să continui
promit că nu Te mai întrerup cu întrebări puerile,
stiloul ăsta e puțin cam greu pentru mine.

Broscutele roz erau inspaimantate ca le voi alunga cand vei veni

Ma imbatasem cu tacere incat broscutele din sertarul meu cu esarfe isi ciuleau urechile sa imi auda respiratia

le era teama ca as putea lasa sertarul cu esarfe mostenire cuiva careiea nu-i plac broscutele

cine a zis ca mie-mi plac ? dar imi gasisem o ocupatie in timp ce te asteptam…cat te-am mai asteptat...

Cat?

Nu poti sa-ti imaginezi cat…am strabatut cararile inimii mele in lung si-n lat si am baut tone de capuccino

Si acum ca ai venit vad ca ai albit putin in timp ce imi cautai visele

Ai pornit sa analizezi niste virgule si pana la urma m-ai gasit…

Acum vad ca nici nu esti asa inebunit dupa capuccino cum imi imaginam eu

Nici nu trebuie sa fii,tu esti perfect si fara sa bei capuccino

Dacă nu Te-aș iubi, ar trebui cu siguranță să iau calmante

A mai trecut o zi, telefonul a scos sunete ciudate de fiecare dată când a sunat,
azi poate nu ar fi trebuit să răspund la telefon,
rochia mea albă cu flori turcoaz e pătată puțin cu noroi, 
poate e prea lungă pentru inălțimea mea,cui ii pasă?
câțiva dintre prietenii mei dansează deja în noroi,
în poșeta plic nu mai încape nici o piatră măcar  
sper ca Goliat să facă infarct data asta
când Tu apari in ploaie, Te cunosc după zâmbetul cu riduri din fulgi de nea și focul din privire
știu că o să fie bine chiar dacă nu ai pietre în buzunar, ai miere în inimă
mă-mbrățișezi atât de tare că am iar rochia albă, rouă pe ochi și viață în vene,
Te iubesc așa mult când îmi dai veștile bune în ultima secundă,
îmi place că nu ești niciodată previzibil.
 

Iona

Am obosit să îngrop, să construiesc și să dărâm,
am nevoie de iubire,
mă construiesc și mă dărâm pe mine însămi din vise ucise de intenții bune,
urăsc ceea ce nu mai pot iubi și iubesc ceea ce a fost scris...
vreau să mă creezi din nou din oase moarte 
să mă faci să cânt din mormântul din apă
am fugit de Tine tocmai pentru că nu Te iubeam prea mult 
și m-am îngropat în mare ca să nu mă mai găsești
nicăieri nu e prea departe
când îți amintești cum m-ai frământat în mâini dintr-o idee veche
pe care ai lăsat-o mai apoi să curgă 
prin venele mele 
de asta nu au înțeles elefanții care dansau victorioși cu patine pe inima mea
de ce n-am murit sufocată de iluzii deșarte
nu au inteles slovele pe care nu le-au putut toci
acum nu-mi mai pasă de ei căci am înțeles acolo 
îngropată în mare
că Te iubesc chiar și atunci când îmi dai cele mai ciudate porunci
Iată-mă, sunt aici, nu mă voi mai împotrivi
cum aș putea?când Tu mă răsfeți 
cu cele mai suave dimineți
creezi raze să nu-mi fie frig și plante pentru a mă umbri,
nu-ți voi mai zice nu și nu voi mai scrie cu majuscule pronumele “eu”
voi merge unde zici și versurile mele Tu mi le vei dicta 

ca și până acum
iartă-mă că uneori Te inteleg mai greu.

Reflecţia zilelor fără soare şi fără prăjituri cu măr şi scorţişoară

Dacă nu m-ai iubi ce-aş face?
Tu mă iubeşti chiar şi atunci când am pantofi albi 
dar şi când alerg desculţă prin zăpadă
fără pantofi, fără zâmbete, fără pace...
când Te caut prin zări străine,
când mi-e inima ca un ocean cu ceai neîndulcit
şi mă arunc cu ochii injectaţi cu deznădejde spre văi pustii şi mâini haine 
când îngenunchiez pe străzi necunoscute,
când toate stelele se sting
Tu mă iubeşti chiar şi atunci când distrug tot ce ating.

Nopţi ploioase şi pătrăţelele de asfalt minuscule

Te uiţi de sus, de peste nori, de peste durerile de măsele
şi vezi un punct alb cu tenişi mov
ce merge prin ploaie fără umbrelă
aşa nisim niso
sunt eu...
Îţi simt privirea caldă în curcubeie de mângâieri
Tu ştiai că-n oraşul ăsta cu nume ciudat, 
pătrăţelele de asfalt sunt mult mai mici ca-n oraşul meu?
acum eu unde mă mai ascund?

Tatuaj în formă de zâmbet pe gleznă

Azi dimineaţă am zăbovit şapte secunde şi m-am plimbat prin inima Ta
e soare acolo şi atât de multă miere îţi curge prin vene
că aş vrea să mă îmbăt pentru prima dată 
cu tot ce simt când creezi dimineţi doar pentru mine
şi să ucid într-o secundă şopârla ce trăieşte fericită de mii de ani pe eşarfa mea roz
promit că o să-mi fac un tatuaj în formă de zâmbet pe gleznă în amintirea ei.

A tattoo in the shape of a smile on my ankle

This morning I tarried seven seconds as I walked through your heart,
A place so sunny and with so much honey flowing through your veins
This reminds me the time when you created the first morning just  for me
How I would enjoy to kill in a second a lizard that lives happily for thousands of years on my pink scarf
I’ll promise to do a tattoo in the shape of a smile on my ankle in her memory.

Totul a început de la o zi de octombrie

Azi mi-ai stat pe inimă ca un munte uriaş din sare şi regrete nespuse

credeam c-o să murim împreună 

ca-n ziua aceea de octombrie când ai început să-mi curgi năvalnic şi duios prin vene

nu Te-am putut vedea zâmbind

că-mi era înceţosată privirea de la atâtea perechi de gene false şi vise în moarte clinică

azi Te-am iubit ca o vioară veche care păstrează în fiecare acord mângâierea mâinii ce a creat-o

ca un pescăruş cerul cu care se îmbată în dimineţile fară aripi frânte

azi mi-ai stat pe inimă.

Poveste cu lentile de contact şi impostori care sting stele

Fiecare zi va fi o filă din povestea scrisă pe marginea neantului

când mă iubeai...

când nu eram nici măcar un boţ de tină cu miopie

nu eram inventată nici eu, cu atât mai putin lentilele de contact

când Te plimbai prin genune de mână cu înţelepciunea mă iubeai

Te iubesc şi eu acum când murim şi înviem împreună

de fiecare dată când impostorii sting stelele

de asta nimeni nu poate inţelege relaţia noastră.

Iubire de risipitor

Mai am un pas până la ceea ce demult numeam acasă...
unde până şi lacrimile au un iz uşor de scortişoară
când eram aici mă scăldam în mir şi curcubee turcoaz îmi învăluiau visele în mister
mă indrept stingheră cu mii de buburuze în buzunar
ce-ar fi să le arunc? peste râul ce curge...să alerg fară a mă uita înapoi la
poezii străine, la vise ucise, la roşcove amare...să cânte fanfara!
să spargă tăcerea din inima mea, să mă iei în braţe...singurele braţe ce nu mint
să mă strângi atat de tare, să simt cum curge miere din inima Ta
mi-a fost dor în fiecare secundă de Tine.

Agonia mea cu gust de cireşe amare

Ziua aceea de decembrie ar fi rămas doar o zi geroasă în care am interpretat o piesă de teatru în franceză dacă nu ar fi fost ziua în care ai îndesat un vis măreţ în mine
Când am rămas singură cu el mi-a fost frică, mi se părea că mi se dilată inima şi forţa gravitaţiei nu mai avea nici o putere asupra mea 
Oh cât Te iubeam, doar un atac de cord mă mai despărţea de Tine
Dar am fost slabă şi am fugit, mi-am împachetat inima în staniol şi am fugit cât am putut de tare spre zări străine şi reci, în locuri unde nu se dormea niciodată,
spre lespezi mucegăite unde mă aştepta agonia, agonia mea cu gust de cireşe amare
Oamenii fară vise îşi ciopleau pietre din ocean să-şi facă medalioane care să le ţină de cald la suflet
Credeam că acolo o să rămân acolo pentru totdeauna să privesc copiii cu priviri schimonosite jucându-se 
Dar mi-ai trimis un înger care să-mi frângă aripile în zori de dimineaţă, nici un drum nu e mai scurt decât drumul ce duce acasă
Nu sunt în lume sicrie în care să mă pot ascunde de bunatatea Ta, nu sunt elefanţi care să calce toate visele pe care le-ai avut când m-ai frământat dintr-un gând, când ai hotărât să mă faci om şi nu râmă
Dacă şi soarele ia pauză uneori Tu nu încetezi să fii veşnic niciodată, eu par să uit asta când aş vrea să mă cufund în finit, să uit de toate licorile amare pe care mi le dai uneori să le beau, în ele sunt ascunse bucuriile mele din viitor pe care le-ai strecurat ca un vraci bun.

Săptămâna când Tu faci minuni

Asta e săptămâna când Tu faci minuni

Sssst! Cei care stau în autobuz la etaj nu ştiu asta

imaginează-ţi ce ar fi dacă fiecare ar vrea autobuzul lui cu etaj, ce trafic infernal şi cât roşu...

sau dacă ar vrea toţi o inimă de rezervă

oamenii cu 2 inimi nu pot călători la etaj

Îmi pare rău doamnelor şi domnilor, vă trebuie un alt bilet pentru inima numarul 2.

Eu văd că plouă cu colţuri de zâmbete de luni până joi iar vineri pot face pâine de casă cu toate măruntaiele copiilor fără vise, 

o pâine amară pentru cina înainte de diminineaţa când o să ne trezim cu inima celui cărui i-am făcut cel mai mult rău,

uitând ce am mâncat în seara precedentă

Emoţii de toamnă

Eu nu am emoţii toamna, eu am emoţii mereu, mereu când Te cobori şi Te plimbi prin inima mea
când mă înveţi să plâng constructiv, când îmi pui mâna la gură pentru că mă întreb de ce m-ai făcut om şi nu vierme
"Nu e treaba ta!" şi chiar nu e
sunt fericită pentru că nu ştiu dacă viermii pot iubi cum am descoperit eu că pot iubi
E ziua noastră în curând...ziua când Te-am apucat de mâini, de picioare, de suflet, 
ziua când m-am aruncat cu ochii închişi în oceane pline cu inima Ta
ce-mi pasă mie să stiu limbi o mie,
un milion? tigăi zănganitoare nu sunt în lumea asta? 
ce-mi pasă mie de cei săraci când nu ştiu ce simţi Tu când moare un om cu ochii închişi?
Nu mai vreau să las piticii urâcioşi să ne fure timpul de micul dejun.
La mulţi ani!